Klabax 500 mg * 14 comprimate filmate

32,42 lei

Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5, Calea Plevnei nr. 159.

1 in stock

SKU: 781 Category:

Description

Klabax 500 mg, 14 comprimate filmate

Indicații:

Klabax comprimate filmate conţine un antibiotic numit claritromicină. Claritromicina aparţine grupului de medicamente numite antibiotice macrolide. Antibioticele opresc creşterea bacteriilor care determină infecţii.

Klabax comprimate filmate este indicat în tratamentul infecţiilor determinate de microorganisme sensibile:

– infecţii respiratorii cum sunt bronşite şi pneumonie;

– infecţii ale ale gâtului şi sinusurilor;

– infecţii ale pielii şi ţesutului subcutanat cum sunt celulită, foliculită sau erizipel;

Tratamentul curativ al infecţiilor cu Mycobacterium avium la pacienţii infectaţi cu HIV, cu o valoare a limfocitelor CD4 mai mică sau egală cu 100/mm³.

În asociere cu un alt antibiotic şi cu un antisecretor, este indicat pentru eradicarea H. pylori în caz de boală ulceroasă gastro–duodenală (după evidenţierea endoscopică a leziunii şi confirmarea infecţiei).

Klabax comprimate filmate este indicat la adulţi şi copii în vârstă de 12 ani şi peste.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Klabax comprimate filmate

– dacă sunteţi alergic la claritromicină, la alte antibiotice macrolide cum sunt eritromicina sau azitromicina sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament

– dacă utilizaţi medicamente pentru tratamentul migrenei care conţin alcaloizi din ergot (ergotamină sau dihidroergotamină comprimate sau inhalatori cu ergotamină);

– dacă utilizaţi medicamente care conţin terfenadină sau astemizol (utilizate pentru febra fânului sau alergii) sau cisapridă (pentru tulburări ale stomacului) sau pimozidă (medicament utilizat pentru tratamentul unor boli psihice) deoarece administrarea acestor medicamente împreună cu claritromicina poate duce uneori la dereglarea gravă a ritmului inimii. Consultaţi medicul pentru recomandări privind medicamente alternative.

– dacă utilizați alte medicamente care sunt cunoscute că determină perturbări grave ale ritmului cardiac.

– dacă utilizaţi lovastatină, simvastatină (inhibitori de HMG-CoA reductază, medicamente numite statine utilizate pentru reducerea nivelului de colesterol din sânge);

– dacă utilizaţi midazolam, administrat pe cale orală (un sedativ);

– dacă aveţi nivel scăzut de potasiu în sânge (hipokaliemie);

– dacă aveţi ritm neregulat al inimii;

Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau alăptaţi adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări înainte de a lua Klabax comprimate filmate deoarece nu se cunoaşte siguranţa administrării Klabax comprimate filmate în sarcină şi alăptare. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:

Klabax comprimate filmate poate face să vă simţiţi ameţit sau somnolent. În cazul în care vă afectează în acest fel, nu conduceţi vehicule, nu folosiţi utilaje sau orice altceva care necesită vigilenţă. 

Mod de administrare:

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Nu administraţi aceste comprimate copiilor sub 12 ani. Medicul dumneavoastră va prescrie un alt medicament potrivit pentru copilul dumneavoastră.

Medicul dumneavoastră va decide care este doza adecvată pentru afecţiunea dumneavoastră. Nu luaţi mai mult, mai frecvent sau pentru o perioadă mai lungă decât v-a recomandat medicul dumneavoastră.

Doza uzuală recomandată este de 250 mg claritromicină de două ori pe zi. Ȋn cazul infecţiilor severe, doza poate fi crescută până la 500 mg claritromicină de două ori pe zi. Durata recomandată a tratamentului este de 6 până la 14 zile. 

Prezentare:

14 comprimate filmate

Additional information

Brand

Terapia

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Klabax 500 mg * 14 comprimate filmate”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *