Aflamil 100 mg pulbere pentru suspensie orală * 20 plicuri

34,46 lei

Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament este se poate cumpara de la sediul farmacie.

1 in stock

SKU: 3710 Category:

Description

Aflamil 100 mg pulbere pentru suspensie orală, 20 plicuri

Indicații:

Aceclofenacul aparţine unui grup de medicamente numit anti-inflamatoare nesteroidiene şi antireumatice.

Medicul dumneavoastră vă prescrie Aflamil pentru tratamentul bolilor cu inflamaţii acute şi durere, precum: lumbago (dureri de spate), dureri de dinţi, dismenoree (dureri abdominale în timpul ciclului menstrual) sau dureri ale articulaţiilor.

Aflamil poate fi utilizat în tratamentul bolilor cronice ale articulaţiilor cu durere cronică şi inflamaţie cum sunt: osteoartrita sau artroza (afecţiune care apare, de obicei, peste vârsta de 50 ani şi care se datorează pierderii cartilajului articular şi a ţesutului osos de lângă articulaţii), inflamaţia de origine reumatică a unei articulaţii sau a mai multor articulaţii (poliartrită reumatoidă) şi artrita ce afectează una sau mai multe articulaţii intervertebrale ale coloanei vertebrale cu prezenţa de adeziune anormală şi rigiditate a articulaţiilor (spondilită anchilozantă) sau alte tulburări locomotorii dureroase (de exemplu: periartrită humeroscapulară şi reumatism extraarticular).

Contraindicații:

Nu utilizaţi Aflamil

– dacă sunteţi alergic la aceclofenac sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament ;

– dacă aţi suferit de astm bronşic, îngustare a căilor respiratorii, rinită acută, erupţii trecătoare pe piele sau alte reacţii alergice, după ce aţi luat acid acetilsalicilic (de exemplu, Aspirină,

Istopirină, Kalmopirină) sau alte medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene;

– dacă aţi suferit sau suferiţi de ulcer gastric sau duodenal sau sângerare gastro-intestinală ori alte sângerări active sau tulburări de sângerare;

Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Aflamil poate face mai dificil să rămâneţi gravidă. Informaţi medicul dumneavoastră dacă intenţionaţi să rămâneţi gravidă sau dacă aveţi dificultăţi în a rămâne gravidă.

Aflamil trebuie evitat dacă sunteţi gravidă (şi este contraindicat pe parcursul ultimelor 3 luni) sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă.

Nu se cunoaşte dacă Aflamil este excretat în laptele matern.

Spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a utiliza Aflamil dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:

Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă aveţi ameţeli, greaţă, senzaţie de rotire sau alte tulburări ale sistemului nervos central, în timp ce luaţi Aflamil.

Mod de administrare:

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Conţinutul unui plic trebuie dizolvat în aproximativ 40-60 ml apă şi luat imediat.

Doza recomandată este de 200 mg pe zi, adică un plic dimineaţa şi unul seara (câte un plic la fiecare 12 ore).

Dacă aveţi impresia că efectul Aflamil este prea puternic sau prea slab, informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Prezentare:

20 plicuri

Additional information

Brand

Gedeon Richter

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Aflamil 100 mg pulbere pentru suspensie orală * 20 plicuri”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *