Coldrex MaxGrip Lemon pulbere pentru suspensie orală * 10 plicuri

26,27 lei

1 in stock

SKU: 2801 Category:

Description

Coldrex MaxGrip Lemon pulbere pentru suspensie orală,10 plicuri

Indicații:

Coldrex MaxGrip Lemon este un medicament împotriva răcelii şi gripei care conţine trei substanţe active:

– paracetamol care ameliorează durerea şi reduce temperatura atunci când aveţi febră;

– clorhidrat de fenilefrină care este un decongestionant ce desfundă nasul şi sinusurile şi vă ajută să respiraţi mai uşor;

– acid ascorbic (vitamina C) care înlocuieşte vitamina C ce se pierde în primele stadii de răceală şi gripă.

Coldrex MaxGrip Lemon este un medicament folosit pentru ameliorarea simptomatică, pe termen scurt, a gripei, stărilor febrile, frisoanelor şi răcelilor comune, inclusiv a cefaleei, durerilor în gât, disconfortului şi durerilor la nivelul membrelor, congestiei nazale, sinuzitei precum şi durerii asociate acesteia.

Contraindicații:

Nu luaţi Coldrex MaxGrip Lemon

– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la paracetamol, clorhidrat de fenilefrină, acid ascorbic (vitamina C) sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament ;

– dacă aveţi boli hepatice sau renale severe;

– dacă aveţi tensiune arterială mare;

– dacă aveţi o tiroidă hiperactivă (hipertiroidism);

– dacă suferiţi de o boală a inimii;

– dacă aveţi diabet zaharat;

Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Coldrex MaxGrip Lemon nu trebuie utilizat în timpul sarcinii sau alăptării, cu excepţia cazurilor în care medicul consideră acest lucru strict necesar.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:

Acest produs poate cauza ameţeală. Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă sunteţi afectaţi de ameţeală în timpul tratamentului cu acest medicament.

Mod de administrare:

Pentru administrare orală.

Goliţi conţinutul unui plic într-o cană, adăugaţi apă fierbinte şi amestecaţi bine. Adăugaţi apă rece, dacă este necesar. Adăugaţi zahăr sau miere, după preferinţă. Coldrex MaxGrip Lemon se înghite ca o băutură caldă.

Adulţi (inclusiv vârstnici) şi copii cu vârsta de 12 ani şi peste

Doza recomandată este de un plic la fiecare 4 sau 6 ore, la nevoie. Nu luaţi mai mult de 4 plicuri în 24 de ore.

Intervalul minim între administrări trebuie să fie de 4 ore.

Luaţi întotdeauna cea mai mică doză eficientă pentru a vă ameliora simptomele.

Medicamentul nu trebuie utilizat mai mult de 7 zile.

Nu administraţi Coldrex MaxGrip Lemon copiilor cu vârsta mai mică de 12 ani, decât în cazul în care medicul consideră acest lucru necesar.

A nu se depăşi doza recomandată.

Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile, cereţi sfatul medicului.

Prezentare:

10 plicuri

Additional information

Brand

Perrigo

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Coldrex MaxGrip Lemon pulbere pentru suspensie orală * 10 plicuri”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *