Description
Diclofenac Duo Pharmaswiss 75 mg * 30 capsule cu eliberare prelungită
Indicații:
Diclofenac Duo Pharmaswiss este un medicament analgezic și antiinflamator, care aparține grupului de medicamente antiinflamatorii nesteroidiene/antireumatice (AINS).
Indicații pentru Diclofenac Duo Pharmaswiss
Tratamentul simptomatic al durerii și inflamației în:
− Inflamații acute ale articulațiilor (artrită acută), inclusiv episoade de gută
− Inflamație cronică a articulațiilor (artrită acută), mai ales în artrita reumatoidă (poliartrită cronică)
− Spondilită anchilozantă (boala Bechterew) și alte afecţiuni reumatice inflamatorii ale coloanei vertebrale
− Afecțiuni dureroase asociate cu boli degenerative ale articulațiilor și coloanei vertebrale (artrită și spondilartropatie)
− Boli reumatice inflamatorii ale țesuturilor moi
− Umflare sau inflamație dureroasă după vătămare.
Datorită faptului că eliberarea substanței active, diclofenac, este întârziată, Diclofenac Duo Pharmaswiss nu este adecvat pentru începerea tratamentului în afecțiunile în care sunt necesare măsuri rapide.
Contraindicații:
Nu utilizați Diclofenac Duo Pharmaswiss
− Dacă credeţi că aţi putea fi alergic sau dacă sunteţi alergic la diclofenac sodic, aspirină, ibuprofen sau orice alt AINS sau la oricare dintre celelalte componente ale Diclofenac Duo (Acestea sunt enumerate la sfârşitul prospectului). Printre semnele reacţiei de hipersensibilitate se numără umflare a feţei şi a gurii (angioedem), probleme de respiraţie, durere în piept, secreţii nazale, erupţii pe piele sau orice altă reacţie de tip alergic.
− Dacă aveţi tulburări ale formării celulelor sângelui de cauză necunoscută;
− Dacă aveţi sau aţi avut ulcerație gastro-duodenală repetată (ulcer peptic) sau sângerare (cel puțin 2 episoade diferite de ulcer sau sângerare confirmate);
− Dacă aveți antecedente de sângerare sau perforare gastro-intestinală asociate cu un tratament anterior cu AINS;
− În prezența sângerării la nivelul creierului (hemoragie cerebrovasculară) sau a altei sângerări active;
Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
În primul și al doilea trimestru de sarcină, trebuie să utilizați Diclofenac Duo Pharmaswiss numai după o discuție cu medicul dumneavoastră. În ultimul trimestru de sarcină, nu trebuie să utilizați Diclofenac Duo Pharmaswiss din cauza riscului crescut de apariție a complicațiilor pentru mamă și copil.
Alăptarea
Cantități mici din substanța activă, diclofenac, și metaboliții săi trec în laptele matern. Deoarece nu se cunosc încă efectele nocive asupra copilului, de obicei, nu este necesar să se întrerupă alăptarea în cazul administrării pe termen scurt a medicamentului. Cu toate acestea, dacă sunt prescrise pe termen lung sau în doză mare, trebuie avută în vedere înțărcarea mai devreme a copilului.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Deoarece utilizarea Diclofenac Duo Pharmaswiss, mai ales la doze mari, poate duce la reacții adverse la nivelul sistemului nervos, cum sunt oboseala și ameţeala în cazuri izolate, timpul de reacție se poate modifica, afectând capacitatea de a conduce vehicule și a folosi utilaje. Această situaţie apare mai ales dacă aţi consumat alcool. Este posibil să nu puteți reacționa rapid sau adecvat la evenimente neobişnuite și bruște. În acest caz, nu se recomandă să conduceți autoturisme sau alte vehicule. Nu utilizați mecanisme sau utilaje. Nu lucrați în condiții lipsite de siguranță.
Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Dacă medicul dumneavoastră nu vă prescrie altfel, se recomandă următoarele doze:
Pentru tratarea afecţiunilor reumatice:
Doza de diclofenac depinde de gravitatea afecţiunii. Intervalul recomandat de dozare pentru adulți este între 50 și 150 mg diclofenac sodic pe zi.
Prezentare:
30 capsule cu eliberare prelungită





Reviews
There are no reviews yet.