Description
Dicloreum 150 mg * 20 capsule cu eliberare prelungită
Indicații:
Dicloreum 150 mg capsule cu eliberare prelungită conţine ca substanţă activă diclofenac care face parte din categoria medicamentelor denumite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).
Substanţa activă, diclofenacul, inhibă producerea substanţelor care participă la dezvoltarea inflamaţiei.
Diclofenac scade simptomele inflamaţiei acute şi cronice, combate durerea şi scade febra. Diminuarea durerii se obţine după o singură administrare, efectul antiinflamator se simte după doze mari administrate câteva zile.
Îndepărtarea rigidităţii musculare şi a tumefacţiilor articulare va duce la îmbunătăţirea stării pacientului.
Medicamentul poate fi utilizat pentru tratamentul durerilor, tumefacţiilor (edemelor) şi inflamaţiei cauzate de bolile reumatice localizate la nivelul articulaţiilor (precum artrită reumatoidă şi artrită degenerativă) şi extraarticulare (de exemplu periartrită, bursită, tendinită, miozită şi lombalgie cu sciatalgie). De asemenea poate fi utilizat şi în inflamaţiile şi tumefacţiile (edemele) apărute după traumatisme.
Dicloreum 150 mg capsule cu eliberare prelungită poate fi utilizat de adulţi şi adolescenţi cu vârsta mai mare de 14 ani. Dicloreum 150 mg capsule cu eliberare prelungită este special formulat pentru a elibera lent diclofenacul.
Contraindicații:
Nu utilizaţi Dicloreum 150 mg:
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la diclofenac sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). dacă aţi avut în trecut reacţii alergice (de exemplu astm bronşic, umflarea feței și a gurii, durere în piept, secreții nazale, urticarie sau orice altă reacție de tip alergic), după ce aţi luat acid acetilsalicilic (aspirină) sau un alt medicament antireumatic nesteroidian (medicamente pentru durere şi pentru reumatism).
– dacă aveţi sau aţi avut ulcer la stomac sau sângerare sau perforaţie la nivelul stomacului sau intestinului (două sau mai multe episoade care au demonstrat ulceraţie sau sângerare)
– dacă aţi avut sângerare sau perforaţie la nivelul stomacului sau intestinului ce a apărut în urma unui tratament anterior cu antiinflamatoare nesteroidiene
– dacă aveţi insuficienţă cardiacă congestivă diagnosticată şi/sau boală cerebrovasculară, de exemplu, dacă aţi suferit un atac de cord, un accident vascular cerebral minor (AVC), aveţi blocaje ale vaselor de sânge la nivelul inimii sau creierului sau dacă aţi suferit o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea blocajelor sau efectuarea unui bypass la acestea
– dacă aveţi sau aţi avut probleme cu circulaţia sângelui (arteriopatie periferică)
– dacă aveţi probleme grave de ficat sau rinichi
– dacă aveţi vârsta mai mică de 14 ani
– dacă sunteţi în ultimul trimestru de sarcină
Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu utilizaţi Dicloreum 150 mg capsule cu eliberare prelungită în cursul ultimelor trei luni de sarcină.
Utilizarea acestui medicament în timpul ultimelor trei luni de sarcină poate afecta copilul dumneavoastră şi poate întârzia travaliul şi naşterea.
Nu utilizaţi Dicloreum 150 mg capsule cu eliberare prelungită dacă intenţionaţi să rămâneţi gravidă.
Dacă alăptaţi, nu utilizaţi Dicloreum 150 mg capsule cu eliberare prelungită. Substanţa activă din Dicloreum 150 mg capsule cu eliberare prelungită trece în laptele matern şi poate afecta copilul dumneavoastră.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Dacă aţi suferit tulburări de vedere, ameţeli, somnolenţă sau alte tulburări în timpul tratamentului, ar trebui să evitaţi să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje care solicită o atenţie crescută.
Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza recomandată este de:
Adulţi
O capsulă de 150 mg pe zi, administrată oral după micul dejun.
Copii
Dicloreum 150 mg capsule cu eliberare prelungită nu trebuie administrat copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani.
Vârstnici
Pentru pacienţii vârstnici, dozajul va fi stabilit cu atenţie de către medic ţinând cont că efectele adverse la AINS sunt mai frecvente şi mai grave la această categorie de vârstă.
Prezentare:
20 capsule cu eliberare prelungită





Reviews
There are no reviews yet.