Drovelis 3 mg/ 14,2 mg * 28 comprimate filmate

68,64 lei

Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5, Calea Plevnei nr. 159.

1 in stock

SKU: 10336 Category:

Description

Drovelis 3 mg/ 14,2 mg * 28 comprimate filmate

Indicații:

Drovelis este un comprimat contraceptiv care este utilizat pentru a preveni sarcina.

− Cele 24 comprimate filmate roz sunt comprimate active care conţine cantităţi mici din doi hormoni feminini diferiţi, numiţi drospirenonă şi estetrol.

− Cele 4 comprimate filmate albe sunt comprimate inactive care nu conţin hormoni şi sunt numite comprimate placebo.

− Comprimatele contraceptive care conţin două tipuri de hormoni, cum este Drovelis, sunt numite contraceptive combinate. Acești hormoni acționează împreună pentru a preveni ovulația (eliberarea unui ovul din ovar) și pentru a reduce riscul ca orice ovul care este eliberat să fie fertilizat și astfel să rămâneți gravidă.

Contraindicații:

Nu trebuie să utilizaţi Drovelis dacă aveţi vreuna dintre afecţiunile enumerate mai jos. Dacă aveţi vreuna dintre afecţiunile enumerate mai jos, trebuie să-i spuneţi medicului dumneavoastră. Medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră ce alte forme de contracepţie ar fi mai adecvate.

– dacă aveţi (sau aţi avut vreodată) un cheag de sânge într-un vas de sânge de la nivelul picioarelor (tromboză venoasă profundă, TVP), al plămânilor (embolie pulmonară, EP) sau al altor organe;

– dacă ştiţi că aveţi o tulburare care afectează coagularea – de exemplu: deficit de proteinǎ C, deficit de proteinǎ S, deficit de antitrombină III, factor V Leiden sau anticorpi antifosfolipidici;

– dacă aveţi nevoie de o operaţie sau dacă sunteţi imobilizată pentru o perioadă lungă de timp (vezi pct. „Cheaguri de sânge”);

– dacă aţi avut vreodată un atac de cord sau un atac cerebral;

– dacă aveţi (sau aţi avut vreodată) angină pectorală (o afecţiune care cauzează durere severă în piept şi care poate fi primul semn al unui atac de cord) sau atac ischemic tranzitor (AIT – simptome temporare de atac cerebral);

Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:

Drovelis nu trebuie utilizat de către femeile gravide sau cele care cred că pot fi gravide.

Dacă rămâneţi gravidă în timp ce utilizaţi Drovelis, trebuie să încetaţi imediat utilizarea Drovelis şi să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

Dacă doriţi să rămâneţi gravidă puteți întrerupe oricând utilizarea Drovelis (vezi pct. 3, secțiunea „Dacă doriţi să încetaţi utilizarea Drovelis”).

De regulă, nu se recomandă utilizarea Drovelis în timpul alăptării. Dacă doriţi să utilizaţi comprimatul în timpul alăptării, adresați-vă medicului dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:

Drovelis nu are nicio influență sau are influență neglijabilă asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Mod de administrare:

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigură.

Când şi cum se utilizează comprimatele

Blisterul de Drovelis conţine 28 comprimate filmate: 24 comprimate filmate active roz conţinând substanţele active (de la numărul 1 la 24) şi 4 comprimate albe placebo fără substanţe active (de la numărul 25 la 28).

De fiecare dată când începeţi un nou blister de Drovelis, luaţi comprimatul filmat activ roz cu numărul 1 (vezi „Start”). Alegeţi dintre cele 7 etichete cu zilele săptămânii pe cea care începe cu ziua dumneavoastră de start. De exemplu, dacă începeţi într-o zi de miercuri, utilizaţi eticheta de zi care începe cu „Mi”. Lipiţi-o pe cadrul de pe cadrul de pe fața blisterului la simbolul „”. Fiecare zi se va alinia la rândurile de comprimate. Acest lucru vă va permite să verificaţi dacă aţi luat comprimatul în fiecare zi.

Luaţi un comprimat în fiecare zi, aproximativ la aceeaşi oră, dacă este nevoie cu puţină apă.

Respectaţi direcţia săgeţilor de pe blister, astfel încât să utilizaţi întâi comprimatele active roz şi apoi comprimatele placebo albe.

Ciclul dumneavoastră menstrual va începe în cele 4 zile în care utilizaţi comprimatele placebo albe (aşa numita sângerare de întrerupere). De regulă, va începe la 2-4 zile după utilizarea ultimului comprimat activ roz şi este posibil să nu se termine până se începe următorul blister.

Începeţi să luaţi comprimatele din următorul blister imediat după utilizarea ultimului comprimat placebo alb, chiar dacă sângerarea de întrerupere nu s-a terminat. Acest lucru înseamnă că veţi începe întotdeauna un nou blister în aceeaşi zi a săptămânii şi că sângerările de întrerupere vor începe în aproximativ aceleaşi zile în fiecare lună.

Unele utilizatoare pot să nu aibă sângerări de întrerupere în fiecare lună în timpul utilizării comprimatelor placebo albe. Dacă aţi luat Drovelis în fiecare zi conform acestor recomandări, este foarte puţin probabil să fiţi gravidă.

Prezentare:

28 comprimate filmate

Additional information

Brand

Gedeon Richter

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Drovelis 3 mg/ 14,2 mg * 28 comprimate filmate”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *