Description
Fromilid 500 mg, 14 comprimate filmate
Indicații:
Fromilid aparţine grupei antibioticelor macrolide.
Fromilid se utilizează în tratamentul:
– infecţiilor căilor respiratorii (inflamaţia sinusurilor, gâtului, amigdalelor, bronhiilor şi plămânilor),
– infecţiilor pielii şi ţesuturilor moi,
– tratamentul infecţiilor cu micobacterii şi prevenirea acestor infecţii.
Este de asemenea utilizată în eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori la pacienţii cu ulcer gastric sau duodenal; în acest caz, întotdeauna în asociere cu alte medicamente.
Contraindicații:
Nu luaţi Fromilid
– dacă sunteţi alergic la claritromicină, la alte antibiotice macrolide sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
– dacă aveţi insuficienţă hepatică foarte gravă;
– dacă luaţi alcaloizi de ergot (medicamente pentru tratamentul migrenei);dacă luaţi terfenadină sau astemizol (medicamente utilizate pentru febra fânului sau alergie) sau cisapridă comprimate sau pimozidă comprimate, deoarece administrarea acestor medicamente împreună cu claritromicina poate duce uneori la tulburări grave ale ritmului inimii;
– dacă luaţi alte medicamente care determină tulburări grave ale ritmului inimii.
Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptați, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Deoarece nu s-a stabilit siguranţa utilizării Fromilid în timpul sarcinii, nu trebuie să luaţi acest medicament decât în caz de urgenţă.
În timpul tratamentului cu Fromilid nu este recomandată alăptarea.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Fromilid nu afectează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Comprimatele nu trebuie sfărâmate; înghiţiţi comprimatele întregi, cu cel puţin o jumătate de pahar de lichid.
Prezentare:
14 comprimate filmate





Reviews
There are no reviews yet.