Description
Omnic Tocas 0,4 mg, 30 comprimate cu eliberare prelungită
Indicații:
Substanţa activă a Omnic Tocas este clorhidratul de tamsulosin. Acesta este un blocant al adrenoreceptorilor alfa1A/1D.Acesta reduce tensiunea muşchilor netezi ai prostatei şi uretrei, ceea ce permite urinei să treacă mai rapid prin uretră şi facilitează urinarea. În plus, diminuează senzaţiile de micţiune imperioasă.
Omnic Tocas se indică bărbaţilor cu simptome de tract urinar inferior asociate cu mărirea prostatei (hiperplazia benignă de prostată). Aceste simptome pot include: dificultatea de a urina (debit scăzut), pierderi urinare, senzaţia de micţiune imperioasă, micţiuni frecvente atât ziua cât şi noaptea.
Contraindicații:
Nu luaţi Omnic Tocas
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la tamsulosin sau la oricare dintre celelalte componente ale Omnic Tocas. Hipersensibilitatea se poate manifesta ca o inflamare bruscă a ţesuturilor moi ale organismului (de exemplu, inflamarea gâtului sau limbii), dificultăţi de respiraţie şi/sau
mâncărime şi erupţii cutanate (angioedem).
– dacă suferiţi de o afectare severă a ficatului.
– dacă suferiţi de hipotensiune posturală (scăderea tensiunii arteriale atunci când schimbaţi poziţia, vă aşezaţi sau vă ridicaţi brusc).
Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:
Omnic Tocas nu este indicat pentru utilizare la femei.
La bărbați au fost raportate cazuri de ejaculare anormală (tulburări de ejaculare). Aceasta înseamnă că, în loc ca sperma să se elimine prin uretră ajunge în vezica urinară (ejaculare retrogradă) sau volumul de spermă ejaculată este redus sau absent (lipsa ejaculării). Acest fenomen nu este periculos.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Nu există dovezi că Omnic Tocas afectează capacitatea de a conduce şi opera maşini sau echipamente.
Totuşi, reţineţi că poate apărea ameţeală, caz în care nu ar trebui să vă implicaţi în astfel de acţiuni care necesită atenţie.
Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna Omnic Tocas exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza uzuală este de 1 comprimat pe zi. Puteţi lua Omnic Tocas zilnic indiferent de mese, de preferat în aceeaşi perioadă a zilei.
Comprimatul trebuie înghiţit întreg şi nu sfărâmat sau mestecat.
Prezentare:
30 comprimate cu eliberare prelungită





Reviews
There are no reviews yet.