Ospamox 500 mg * 12 comprimate filmate

6,83 lei

Medicamentele eliberate pe baza de rețetă nu se pot comanda online. Acest medicament se poate ridica de la sediul farmacie din Bucuresti,sector 5, Calea Plevnei nr. 159.

1 in stock

SKU: 322 Category:

Description

Ospamox 500 mg, 12 comprimate filmate 

Indicații:

Ospamox 500 mg este indicat în tratamentul infecţiilor determinate de germeni sensibili la amoxicilină:

Infecţii ale tractului respirator:

– infecţii ale tractului respirator superior şi infecţii din sfera ORL (otită medie acută, sinuzită);

– infecţii ale tractului respirator inferior: bronşită acută şi cronică, pneumonie, abcese pulmonare, tuse convulsivă (perioada de incubaţie şi stadiul incipient).

Infecţii ale tractului urogenital:

– pielonefrită acută şi cronică, pielită, prostatită, epididimită;

– cistită, uretrită, bacteriurie asimptomatică în timpul sarcinii;

– gonoree;

– infecţii ginecologice (avort septic, anexită, endometrită etc).

Infecţii gastro-intestinale:

– febră tifoidă, paratifoidă, în special dacă este complicată cu septicemie (în asociere cu un antibiotic aminoglicozidic); controlul purtătorilor de Salmonella;

– shigeloză;

– infecţii ale căilor biliare (colangită, colecistită).

Infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi:

– leptospiroză;

– listerioză acută şi latentă.

În afară de cazul când tratamentul parenteral este necesar, Ospamox 500 mg este indicat şi în următoarele condiţii:

– tratamentul profilactic de scurtă durată (24 – 48 ore) al pacienţilor care vor suferi o intervenţie chirurgicală (de exemplu extracţii dentare);

– endocardită (de exemplu, determinată de enterococi, în monoterapie sau în asociere cu aminoglicozide);

– meningită bacteriană (în funcţie de rezultatele antibiogramei; în special la copii);

– septicemii determinate de microorganisme patogene sensibile la amoxicilină.

Infecţiile cauzate de microorganisme patogene cu sensibilitate dovedită la penicilina G, trebuie tratate preferenţial, cu penicilina G.

Contraindicații:

Nu utilizați Ospamox 500 mg:

– dacă sunteţi alergic la amoxicilină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

– Dacă ați avut vreodată vreo reacție alergică la orice alt antibiotic. Aceasta include o erupție

trecătoare pe piele sau umflare a feței sau gâtului.

Nu luaţi Ospamox 500 mg dacă oricare dintre cele de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră.

Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua Ospamox 500 mg. 

Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:

Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului sau asistentei medicale pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:

Ospamox 500 mg poate provoca reacţii adverse, iar simptomele (cum sunt reacţii alergice, ameţeli şi convulsii) vă pot afecta capacitatea de a conduce vehicule.

Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje decât dacă vă simţiţi bine. 

Mod de administrare:

Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul sau asistenta medicalădacă nu sunteți sigur.

Doze şi mod de administrare

Dozajul amoxicilinei depinde de sensibilitatea germenului patogen, precum şi de sediul infecţiei. În general, doza maximă zilnică trebuie fracţionată în 2 (3-4 ) prize.

La copii, dozele se calculează în funcţie de greutatea corporală şi nu trebuie să depăşească doza maximă de la adulţi. 

Prezentare:

12 comprimate filmate

Additional information

Brand

Sandoz

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Ospamox 500 mg * 12 comprimate filmate”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *