Description
Pramistar 600 mg, 20 comprimate filmate
Indicații:
Pramistar este utilizat pentru a trata tulburările de concentrare şi de memorie care se datorează degenerării celulelor nervoase sau care se datorează patologiilor vaselor de sânge care alimentează creierul, care apar, ambele, la vârstnici (pacienţi cu vârsta de peste 65 ani). Substanţa activă din Pramistar este pramiracetam, un medicament care îmbunătăţeşte memoria şi capacităţile de învăţare.
Contraindicații:
Nu utilizaţi Pramistar
dacă sunteţi alergic la pramiracetam sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
dacă aveţi afectare severă a funcţiei rinichiului
dacă aveţi o afecţiune a ficatului
dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi
Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu utilizaţi Pramistar în timpul sarcinii sau al alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Nu au fost efectuate studii privind capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Totuşi, au fost raportate ca posibile efecte ale Pramistar ameţeli, agitaţie, tremurături şi stare de confuzie. Dacă prezentaţi vreunul dintre aceste semne, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza recomandată este de 1 comprimat (600 mg) la fiecare 12 ore, fără a depăşi 2 comprimate (1200 mg) pe zi.
Prezentare:
20 comprimate filmate





Reviews
There are no reviews yet.