Description
Sorbifer Durules 100 mg + 60 mg, 120 comprimate filmate
Indicații:
Acest medicament este utilizat pentru prevenirea şi tratamentul anemiei cauzată de deficitul de fier la adulți și copii și adolescenți cu vârsta peste 12 ani.
Contraindicații:
Nu utilizaţi Sorbifer Durules
– dacă sunteţi alergic la sulfat feros sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
– dacă aveţi stenoză esofagiană sau alte tulburări obstructive ale tractului gastro-intestinal;
– dacă aveţi afecţiuni cu supraîncărcare cu fier;
– dacă aţi fost supus unor transfuzii repetate;
– dacă aveţi anemie care nu se datorează deficitului de fier, cu excepţia situaţiilor în care este prezent şi deficitul de fier.
Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Dozele terapeutice recomandate pot fi utilizate în sarcină și în perioada alăptării, la recomandarea expresă a medicului și numai după o evaluarea riguroasă a raportului risc/beneficiu.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Sorbifer Durules nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Comprimatele filmate trebuie înghiţite fără a fi mestecate, cu ½ pahar de apă, cu cel puţin o jumătate de oră înainte de masă.
Nu administrați comprimatele în timp ce vă aflați în poziție culcat.
Prezentare:
120 comprimate filmate





Reviews
There are no reviews yet.