Description
Synjardy 5 mg/1000 mg, 60 comprimate filmate
Indicații:
Synjardy conține două substanțe active, empagliflozin și metformină. Fiecare aparține unui grup de medicamente numite „antidiabetice orale”. Acestea sunt medicamente care se iau pe gură, pentru a trata diabetul zaharat de tip 2.
Contraindicații:
Nu luați Synjardy
dacă sunteți alergic la empagliflozin, metformină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament );
dacă aveţi diabet zaharat necontrolat prin tratament, însoțit de afecțiuni cum sunt, de exemplu, hiperglicemie severă (cantitate foarte mare de glucoză în sânge), greaţă, vărsături, diaree, scădere rapidă în greutate, acidoză lactică (vezi „Risc de acidoză lactică” de mai jos) sau cetoacidoză. Cetoacidoza este o afecțiune în care în sânge se acumulează substanțe numite „corpi cetonici” și care poate duce la precomă diabetică. Simptomele includ dureri de stomac, respirație rapidă şi profundă, somnolență sau respirație care capătă un miros neobișnuit de fructe.
dacă ați avut comă prediabetică;
dacă aveți probleme grave de rinichi. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă limiteze doza zilnică sau să vă ceară să luați un alt medicament (vezi pct. 3 „Cum să luați Synjardy”).
dacă aveți o infecție severă, de exemplu o infecție care vă afectează plămânii sau sistemul bronșic sau rinichii. Infecțiile severe pot determina probleme de rinichi, care vă pot expune riscului de apariție a acidozei lactice (vezi „Atenționări și precauții”).
dacă ați pierdut cantități mari de apă din organism (deshidratare), de exemplu din cauza diareii prelungite sau severe, sau dacă ați avut vărsături de mai multe ori la rând. Deshidratarea poate determina probleme de rinichi, care vă pot expune riscului de apariție a acidozei lactice
Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu luați Synjardy dacă sunteți gravidă. Nu se cunoaște dacă acest medicament este dăunător pentru făt.
Metformina trece în laptele uman în cantități mici. Nu se cunoaște dacă empagliflozin se excretă în laptele uman. Nu luați Synjardy dacă alăptați.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Synjardy are influență mică asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.
Utilizarea acestui medicament în asociere cu medicamentele numite sulfoniluree sau cu insulină poate provoca o scădere prea accentuată a valorilor zahărului din sânge (hipoglicemie), ceea ce poate provoca simptome precum tremurături, transpirații și modificări de vedere, care vă pot afecta capacitatea de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Nu conduceți vehicule și nu folosiți utilaje sau instrumente dacă vă simțiți amețit în timp ce luați Synjardy.
Mod de administrare:
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Prezentare:
60 comprimate filmate





Reviews
There are no reviews yet.