Description
Vitamina A 20 mg/ml picături orale soluție, 10 ml
Indicații:
Vitamina A este esenţială pentru funcţionarea normală a retinei. Vitamina A are rol şi în creşterea oaselor, funcţia ovariană şi testiculară, dezvoltarea embrională, şi în reglarea creşterii şi diferenţierea ţesuturilor epiteliale.
Vitamina A Biofarm este indicată pentru:
– prevenţia şi tratamentul stărilor de hipovitaminoză asociate carenţei alimentare şi tulburărilor de depozitare a vitaminei A, manifestate prin adaptare deficitară la întuneric, nictalopie, xeroftalmie, ulceraţii corneene, keratomalacie, xeroză cu hipercheratoză foliculară.
Contraindicații:
Nu utilizaţi Vitamina A Biofarm
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la acetat de retinol sau la oricare dintre celelalte componente ale Vitamina A Biofarm;
– dacă aveţi tulburări de absorbţie a lipidelor;
– dacă aveţi hipervitaminoză A;
– dacă aveţi malabsorbţie cronică;
– în administrarea concomitentă de medicamente care interferă cu absorbţia vitaminei A.
Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere. Riscul potenţial la om este necunoscut. La om au fost raportate malformaţii în cazul administrării în timpul sarcinii de doze mari de vitamina A. În concluzie, vitamina A nu va fi administrată în timpul sarcinii decât în caz de carenţă gravă şi nu se va depăşi doza zilnică de 10000 U.I. pe zi (10 picături).
Vitamina A nu se administrează în timpul alăptării datorită riscului de supradozaj la nou-născut.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Vitamina A nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna Vitamina A Biofarm exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Prezentare:
10 ml





Reviews
There are no reviews yet.